Lundi 24 août 2009

Bona sera à tutti, mi chjamu Orsu Dumenicu Solechjari.
Sò dettettivu privatu di furmazione, è aghju amparatu chì qualchissia v'hà parlatu di mè, è per quessa sò quì.
S'è vo avete bisognu di i mio servizi... U mediu per cuntattàmi importa pocu.
Sò brigliante, bellu intelligente, seducente... è à pinuccia monta sega !
Eccu u mio ritratti :



Certifiatu autenticu !
Bona sera, è à prestu.

Par Orsu Dumenicu Solechjari - Publié dans : Altre chjachjare - Communauté : Adunita di i siti corsi
Ecrire un commentaire - Voir les commentaires - Recommander
Mardi 25 août 2009

Pensu chì a prisentazione ch'aghju fattu di mè eri sera ùn basta ch'è pocu è micca. Dunque una volta di più, aghju da parlà di mè.
Certe, parlà di sè, per un'dettettivu, è ancu più, per un'dettettivu corsu, ùn face micca troppu seriu, chì la mio qualità principale deveria esse di sapè stà zittu quand'ellu ci vole...
Ma, nun'simu trà di noi ? Aghju cunfidenza in voi.
È pò, in cumpensazione, sò quantunque u più brigliante, u più bellu, u più intelligente, è u più seducente dettettivu corsu di u mondu ! Per quessa, tutte ste qualità facenu ch'o possu dì cio ch'o vogliu.
Quì, eccu un'picculu testu scrittu da un'amicacciu caru, un'certu Cumpà, quellu di u Foru Corsu (induve vi riccumandu d'andà) :

Pusatu daret’à u so scagnu, in u so uffiziu, stallatu carrughju Matteu Mattei, in pien’centru di a cità di Corti, Orsu Dumenicu Solechjari, u più gran’dettetivu privatu di tutta a Corsica aspettava un’eventuale cliente, navigantu nant’à Internet. Ben’ch’assai ghjovannu, l’omu era nustalgicu dà veru, dà i tempi andati, ch’ell’ùn apia mancu cunnisciutu. In i tempi, l’omi, ùn avianu u tempu d’annuiàssi, chì ci era sempre qualcos’à fà, trà e tribbiere, e racolte, e battute à u cignale, a pesca, è tant’è tant’altr’attività… A caccia è a pesca si praticanu sempre, mà sò diventate uccupazione più ch’è necessità campatoghje… è almenu, in i tempi, ci era a fraternità vera, micca cume oghje.
In i tempi, l’omi eranu forti, è micca adebuliti dà à sucetà è u sangue carcu di puliclurubifènolu. In i tempi, tutt’ognunu sapia parlà corsu, è micca cume oghje.
Indipendentistu, Solechjari l’era dà veru. Natu, disgraziamente per ellu, un’nove di maghju (precisamente, di l’anu 1969), Solechjari era un’veru patriottu di a causa corsa. Innamuratu di a so terra, a so Corsica, vulia l’indipendenza, almenu per pudè sperà un’ritornu di i veri valori di l’Anima Corsa a più prufonda. In i stessi tempi, Solechjari era dinù un’omu chì vulia participà à u mantenimentu di l’ordine è à a prutezzione di l’umani. In Solechjari, c’era dà veru, un’odiu veritabile contr’à tuttu cio chì s’assumigliava, dà vicinu o dà luntanu, à una maffia, u peghju castigu di a Corsica attuale, dop’à a presenza culuniale, ch’ellu ci vulia eradicà. Per quessa, per a difesa di l’omu corsu contr’à ogni forma di criminalità è di male, era diventatu dettettivu privatu. Seria ancu entratu in a puliza s’ell’ùn era micca dighjà indipendantistu Solechjari, chì a puliza chì si vede in Corsica, ùn riprisenta ch’è una forza d’occupazione contr’à u patriotisimu corsu ; mà, l’avia ghjuratu : quandu a Corsica diventerà indipendante, ellu, serà à u capu di a puliza corsa, per pudè cuntinuà à cumbatte a criminalità.
Per quessa era diventatu dettettivu, Solechjari. S’era stallatu in Corti, capitale di a Corsica Indipendante, è avia trovu un’uffiziu micca troppu puzzicosu, in u quale s’era stallatu. S’era abituatu assai prestu à u so mistieru di dettettivu privatu, pigliendusi quasi per Humphrey Bogart, di u Falcu Maltese, è u Gran’Sonniu.
D’altronde, u so uffiziu s’assumigliava, dà veru, à un’uffiziu tipicu ch’ùn si scontra ch’è in i vechji filmi americani di l’anni quaranta. Anc’ellu, incù u so mantellone, è a so faccia d’omu stuccu chì hà vistu tant’è’tant’affare in a so vita, evucava appinucia un’Marlowe di sinemà. Era cusì Solechjari, un pocu monta sega.

Par Orsu Dumenicu Solechjari - Publié dans : Altre chjachjare - Communauté : Adunita di i siti corsi
Ecrire un commentaire - Voir les commentaires - Recommander
Mardi 25 août 2009

Pensu chì u ritrattu di mè fattu da Cumpà hè assai vicinu di a mio realità.
S'hè solu scurdatu di parlà di u mio talentu tremendu, di a mio intelligenza unica, è di u mio putere tamantu di seduzzione (rimarcarete da quì à pocu, leghjendu e mio avvinture, chì sò sempre ingiratu di belle donne).
Ma, cosa vulete, hè un'pocu ghjelosu, u Cumpà. Hè nurmale, ùn hà micca a vita ch'aghju eiu. Hè nurmale. Certi sò fatti per esse grandi, è d'altri per avè una vita senza troppu interessu.
Cosa mi dite ? Chì sò un'grossu monta sega eiu ? Iè, podasse, ma site nant'à u MIO bloggu, è nant'à u mio bloggu, scrivu cio ch'o vogliu.
Cosa, ùn mi cridite micca ? Site cusì ghjelosi di mè ? Aiò chì ùn vale micca a pena. Ùn hè micca perchè ùn avete micca u mio putere di deduzzione è di seduzzione ch'è vo deviate dubbità di tuttu cio ch'o vi dicu.
Ah ! Hè a natura umana d'esse ghjelosu di quelli chì riescenu.
Hè dinù a natura umana d'esse ghjelosu di quelli chì sò seducenti è ingirati di donne. Tenite, fighjate un'ritrattu meiu... sò sicuru sicuru chì ci ne serà almenu unu di voi per dì ch'ùn sò micca eiu nant'à stu ritrattu...

Cumu a possu sapè cio ch'è vo pinsate ? Ùn vi scurdate di a mio qualità di dettettivu privatu, è più particularmente, di brigliante dettettivu privatu. Hè a mio vucazione di sapè cio ch'elli pensanu l'omi, per svelà tutti i misteri.

Bon, ùn v'aghj'à micca fà aspettà troppu longu. Aghju da piantà di parlà di mè, è da quì à pocu, puderiate leghje infine, e mio avvinture vere.

À prestu cari amichi... È pudete lascià cummenti, s'è vo vulete, hè fattu à posta

Par Orsu Dumenicu Solechjari - Publié dans : Altre chjachjare - Communauté : Adunita di i siti corsi
Ecrire un commentaire - Voir les commentaires - Recommander
Mardi 25 août 2009

Eccu dunque a mio prima avvintura... o piuttostu, a prima avvintura ch'aghju scrittu. Sì chjama "U ritornu d'Orsu Dumenicu Solechjari", avete da capì u perchè da quì à pocu, spergu.
Eccu dunque :



Qualche settimane fà, eru eiu, Orsu Dumenicu Solechjari, u più gran dettettivu privatu di Corsica, occupatu da un’inquiesta moltu impurtante : a ricerca di Ghjacumu-Francescu Ferletti ; un’tipu di u paese di Nivrasi, chì avia smaritu dopu à avè tombu un’certu Pulsametti chì avia furzatu à a so surella. Un’affare clàssica, in apparenza.

Certe, u cliente chì m’avia sullicitatu, un’ghjovanu chì s’era prisentatu cume chjamendùssi Cumpà, mi paria à pinnucia scemu è cumpletamente spaventatu da a smariscione di u so cugnatu. U zitellu (iè, dicu u zitellu, perchè hè assai più ghjovanu ch’è mè), era cumpletamente spavintatu, da sta smariscione, è dinù dà a so scontra incù cio chì mi paria à mè, d’esse un tipu appena stortu chì li avia muntatu a sega. Per mè, l’affare, era propiu simplice : Ferletti era statu ubligatu, dopu à l’assassiniu di u so nemicu, di piglià a machja per ùn fàssi chjappà. Un’affare clàssica, cum’eiu ne cunniscia tante.
Ma in fattu, ùn hè micca stata cusì simplice, l’affare, cume vo l’avete sapiutu leghjendu e mio avvinture cuntate da Cumpà. Certe, ùn sò micca sicuru ch’è stu pullendoghju vi l’ebbi cuntatu cusì bè ch’è l’averia pussutu fà eiu, ma postu ch’ellu v’hà dighjà cuntatu tuttu què, ùn vi feraghju micca l’affrontu di cuntàvvi cio ch’è vo sapete dighjà. Seria una pertita di tempu per voi è per mè.

Dunque, cume vo à sapete dighjà, aghju cunsacratu st’ultimi mesi à st’inquiesta, interrughendu tutti i testimonii pussibile. Fù cusì ch’aghju avutu a cunfirmazione di a versione di Cumpà è ch’aghju amparatu l’esistenza di un’certu Lernazg, chì avia scuntratu à Ferletti durante a so fughjita è chì l’avia probabilmente piattatu in un’locu persu. A mio pista sì piantò quandu amparaiu chì Lernazg è Ferletti piglionu, in Puretta, un’aviò, per Roma. Dopu, più nutizie, più nunda. A mio inquiesta ne firmava custì, senza più nutizie di nimu è di nunda. Mi mancava a testimunianza d’una certa Veneziana Cinarchesi, chì tutti i testimonii avianu vistu parlà incù Lernazg.


Ma l’affare ùn ci firmonu micca quì.
U 29 di maghju, amparaiu, discitendummi, a ghjunta in Corsica di Michela Aiò Maria, chì venia quì per firmàcci. Per via di u mio passatu, è sopra tuttu di a mio cundanazione per cuntumacce à vint’anni di prighjò, sò statu ubligatu di scappà. Dop’à parechji ghjorni di viaghju à pedi, passendu per a furesta (quand’omu hè ricercatu, ùn si piglia micca a vittura, è ùn si passa micca per e strade), sò ghjuntu in u paese di Zenetaccia-Gurglione, u paese u più chjucu è u più persu di Corsica. Talmente chjucu è talmente persu chì quasi nim’ùn cunnosce a so esistenza. D’altronde, ne sò sicuru, ùn u cunniscite micca, stu paese, nanzu. Pensavu ch’in stu locu persu, nim’ùn mi ritruverà micca. D’altronde, Zenetaccia-Gurglione si trova assai vicinu di a pieva di Mirvella, è dunque assai vicinu di u locu da u quale venia a mio ultima testimonia à interrugà (per u mumentu), chì eiu, ancu in e peghje situazione, pensu sempre a u mio mistieru, chì sò un’prufessiunale, eiu.


U paese di Zenetaccia-Gurglione hè cumpletamente disertu. Ancu d’estate, ùn ci hè nimu. Un paese ancu più viotu ch’è Fiuminale. E case sò tutte abandunate, è podasse dapoi parechji decine d’annate. Ùn sì vede mancu a strada per ghjunghjecci, chì a machja l’hà manghjata. D’altronde, ùn hè mai statu un’gran’paese, Zenetaccia-Gurglione. À u più, ci eranu una vintina di case. Ma ancu abandunate, e case tenianu quasi tutte sempre arritte, è avianu quasi tutte un’tettu. Eccu u locu ideale per piattàssi.

A furesta era propiu bella, in gira à u paese. L’arburi eranu tamanti, è quessi, ùn avianu mai brusgiati, à vi dicu eiu. Sta bella furesta propiu densa custituiia una piattatella propiu ideale.
È puru, qualcosa d’indistinctu mi dispiacia.
Ancu in stu locu persu è piattatu, mi paria chì ci era qualcosa ch’ùn mi cunvenia micca. Puru, ùn sò micca un vigliacciu eiu, ne mancu un’paurone, ma per u colpu, u mio stintu strasurdinariu m’avertia di un’periculu imminente.


È u periculu, cari amichi, era veru.
Soli dui ghjorni dopu à a mio stallazione in una casa diserta di Zenetaccia-Gurglione (m’eru stallatu in una casa ch’ùn era micca in gattivu statu, incù tutt’i muri è un’tettu), allora ch’andavu in la machja per una girata di ricunniscenza (dumandendùmmi quantu tempu dinù aviu da stà quì in una situazione simile), vedì un’cignale tamantu à venemmi nantu.
Sapiate chì à mè, d’abitudine, ùn mi facenu micca paura, i cignali (ancu di grazia, chì sò dinù un’bellu cacciadoru, eiu), ma quì, per u colpu, ùn aviu micca fucile eiu (chì quandu sò partutu in la machja, ùn aghju avutu u tempu di pigliàne unu), è ch’in più di què, era un’cignale almenu duie o trè volte più maiò ch’è i cignali nurmali.
È u peghju, era ch’ellu mi venia nantu. Paria arrabiatu, stu cignale ! Arrabiatu da veru.
S’o eru statu qualchissia d’altru ch’e mè, averia avutu paura. Ma à mè, mi ci vole un pocu di più, per avè a paura.
Ma ancu senza paura, cosa pudiu fà senza fucile ? Sopra tuttu ch’ellu mi venia nantu, stu cignale.
Eiu, senza nunda per difendemmi, pigliaiu una petra in terra per cummincià à tiràlli nantu.
Ma nund’ùn riescia à arrestàllu. Face chì eru, senza difesa, in facci’à un’cignale arrabiatu chì mi venia nantu.
Qualche seconde più tardi, u cignale, quasi nant’à mè, m’inticciò, è eiu, cascaiu in l’incuscenza
.

Par Orsu Dumenicu Solechjari - Publié dans : Avvinture oghjinche, certifiate - Communauté : Adunita di i siti corsi
Ecrire un commentaire - Voir les commentaires - Recommander
Mardi 25 août 2009
Quandu sò rivenutu à mè, eru chjosu in una cantina scura, mane è pedi intravati. Pudete imaginammi, eiu Solechjari, intavatu mane è pedi ! Un sò s’è vo pudete imaginà un’affare simile, ma eiu, aghju fattu più ch’è imaginà, l’aghju subita, un’umiliazione simila.


A pezza era grande, i muri eranu in cimentu. Pezza cumpletamente viota, fora di una porta in fondu. Era un’locu cumpletamente impersunale. Almenu, eru sicuru d’un’affare, ghjè chì eru prighjuneru, è ch’ùn eru micca in Zenetaccia-Gurglione, chì ancu s’o’n’aviu micca visitatu tutte e case, eru sicuru ch’ùn ci ne era manc’una chì pudia prisentà una cantina cusì muderna, cusì impersunale.
Ma u più chì m’impurtava era di capì u perchè di a mio presenza in un’locu simile. Quale hè chì m’averia pussutu fà prighjuneru cusì. È sopra tuttu, cum’aviu da fà per scappà di quì per ritruvà a mio libertà.
In un’primu tempu, aghju pensatu chì era a pullizza (o a ghjandarmaria) francesa chì m’avia chjappatu. Ùn mi scurdavu micca chì eru un’ricircatu, ch’eru statu cundannatu per cuntumace à vint’anni di prighjone, è chì era ancu a raghjone di a mio scappera (bon, pensu ch’è venuta l’ora di rassicuravvi nant’à mè : certe so statu cundannatu à vint’anni di prighjò, ma ùn aghju mai tombu à nimu). Ma in fattu sta pussibilità ùn spiegava micca tuttu : prima, ùn spiegava micca cume averianu fattu per truvàmmi, eiu chì eru cusì bè piattatu in un’locu cusì persu, è dopu, ùn spiegava micca perchè m’averianu messu solu solu in un’locu disertu è straniu. D’altronde, i mio ultimi ricordi eranu chjari : mi sò fattu minà dà un’cignale (pudete imaginà umiliazione simile per un’tarcanu cume mè ?), è quandu mi sò svegliatu, eru in stu locu quì. Eru sicuru chì qualcosa s’era passatu quandu eru incuscente. Qualchissia m’avia trovu ; què, manc’à dilla ; è stu qualchissia m’avia messu quì. È pudiu ancu dì ch’eru firmatu incuscentu assai tempu, chì stu locu era propiu alluntanatu di u paesucciu di Zenetaccia-Gurglione, chì era un’locu mudernu, è chì Zenetaccia era propiu alluntanatu di a mudernità ; dunque avianu avutu u tempu di spiazzàmmi. D’altronde, stu qualchissia mi vulia male, o sinnò ùn m’averianu micca intravatu mane è pedi. Ùn facianu ch’è qualche minute ch’eru rivenutu à mè, è dighjà aviu avutu l’uccasione di fà funziunnà u mio spiritu di deduzzione ! Và ch’ùn sò micca u più gran’dettettivu di Corsica per nunda !
Ma in fattu, u più chì m’impurtava, era di riflette à una manera di fughje di quì, di scappà. Ùn ci era ch’una sola porta, in fondu, i muri, in “béton”, mi parianu instrughjibile. Certe, eru appicatu, ligutatu, per esse più precisu, ma què ùn hè mai statu un’prublemu per mè.
Dunque per ricapitulà, diceraghju chì a mio principale sperenza di scappera passava per a porta in fondu. Primu, aviu da rompe e fune chì m’intravavanu (incù un’cultellu ch’o piattavu sott’à la mio camisgia ; un’cultellu moltu chjucu, è specialmente cuncipitu per assumigliàssi à un’bottulu di a mio camisgia ; iè, à sò chì sò un’maccu, eiu !), è dopu aviu da andà studià a porta in fondu quallà per vede cumu fà per sbundàlla. S’ellu si svelia troppu difficiule, pudiu strughjella incù una piccula cariga di splusivi, ch’o piattavu in a sola di u mio scarpu di manca. E dopu... è dopu videremu (iè, mi so messu à parlà à u futuru allora ch’aghju parlatu fin’à avà à u passatu... è allora, cosa vi pò fà ?), ma pudiu cuntà nant’à a mio pistola (9 mm), ch’o piattavu in altrò (à voi d’imaginà induve, chì ùn aghju micca da cuntàvvi tuttu).
Cumminciavu à pruvà à staccàmmi quand’aghju intesu, daret’à a porta, duie voce chì parlavanu inseme. Ùn sentiu manc’una sola parola, ma eru sicuru di un’affare : CUNNISCIU STE VOCE PER AVÈLLE DIGHJÀ INTESE NANT’À U FORU CORSU !!
Vulia dunque dì un’affare ; hè chì quelli chì m’avianu imprighjunatu sò nant’à u foru ! Ci sò dunque dui personne chì mi volenu u male nant’à u foru !
Ùn ebbe mancu u tempu di sprufundisce sta riflezzione chì a porta s’aprì, è chì e duie personne entronu per piantàssi davant’à mè...



E duie personne entronu per a porta, in a pezza. Eranu dui, è, ne eru sicuru, eranu dighjà venuti in u foru. Unu era un tippu grande, magru, biancu biancu, in custume di qualità, incù spechjetti negri, è sopra tuttu, una manera caracteristica d’accentuà a lettera “s”.
L’altru era menu identifichevule, chì piattava a so faccia incù un’elmu di motò. Un si sapia mancu s’ell’era un’omu o una donna ! In più di què, u so elmu sfurmava a so voce à tal’puntu chi facia una voca cumpletamente artificiale ! Da veru, pinsavu chì quessu quì, vulia firmà scunniscitu. Ma era di u foru, què, ne eru sicuru, chì prima di entrà à vedemmi, ùn purtava micca u so elmu, postu chi a so voce era allora più distinta (è dunque più identifichevula), ancu daretu a porta. Ma per avà, si piattava daret’à u so elmu, per esse sicuru d’ùn esse ricunnisciutu da me. Vulia podasse dì chì avianu l’intenzione di lacàmmi in vita, postu ch’ùn vulia esse ricunnisciutu (è di colpu, impedì ogn’identificazione). Ma allora, perchè m’avianu chjappatu.
Ùn ebbe avutu u tempu di sprufundisce sta riflezzione chì i dui banditi (possu parlà di banditi, nò ?) ricummincionu à parlà inseme. U primu fù quellu cù i spechjetti neri :
“Era ellu ch’ellu ci vuria chjappà ? Ùn mi sssssssò micca sssssssbagliatu, almenu ?”
“Nò, o Lernazg, ghje ellu.” Rispose l’omu cù l’elmu di motò, a voce sfurmata.
Prima indicazione per u dettettivu ch’o eru : u primu si chjamava Lernazg. U famosu Lernazg implicatu in l’affare Ferletti chì avia fattu paura à Cumpà. Vulia dunque dì ch’ellu avia capitu ch’o aviu qualcosa nant’à ellu. Vulia dunque dì ch’ùn m’eru sbagliatu in e mio deduzione. Vulia dì dinù chì era quellu chì si piattava a faccia chì avia cumandatu u mio rapimentu è chì era l’altru, Lernazg, chi l’avia esecutatu.
Dunque, vulia dì ch’ùn era micca Lernazg chì m’avia fattu smarisce per impediscemmi d’inchiestà nant’à ellu, mà qualchissia d’altru, chì avia assai paura di mè per piattàssi a faccia, è ch’o frasturnavu monda.
Ma ùn ebbi u tempu di cuntinuà sta riflezzione, chì Lernazg dumandò :
“È chì n’avemu dà fà di ellu, o SSSSSSSgiò Vituperi ?”
Interessente ! L’altru si chjama “Sgiò Vituperi”. Ma postu ch’ùn ci hè nimu chì si chjama cusì nant’à u foru, possu sottupone chì hè un’cugnome per, una volta di più, ùn fàssi riccunosce da mè.
“Hè propiu periculosu ! Risicheghja di scopre qualcosa di moltu cumprumettante nant’à mè. Ne sà dighjà troppu... ancu s’è per avà, ùn hà sicuramente capitu nunda.” Rispose u dettu Vituperi.
“È dunque ? Chì n’emu da fà ?” Dumandò un’altra volta Lernazg.
Vituperi rispose :
“U manteneremu prighjuneru quì fin’à a Fiera di San Golfachinu, in paese d’Ostraghja, è dopu...”
Ùn cumpiò mai a so frasa. Solu una risa gattiva gattiva succedendu à a so dichjarazione, mi lacò augurà ch’ell’ùn avianu micca l’intenzione d’esse bravi incù mè.
Fecì mentalmente u calculu. A Fiera di San Golfachinu si passa u 24 di lugliu. Eramu podasse i primi ghjorni di u mese di ghjunghju (dicu “podasse” chì ùn possu cunfirmà incù certitudine u numaru di ghjorni duve sò statu incuscentu)... vole dunque dì ch’aghju più d’un mese, quasi dui, per fughje di quì d’una qualunqua manera. Dopu, podasse chì avianu à tumbàmmi. Aviu dunque l’UBLIGAZIONE di fughje di quì (ma, cume l’avete propiu induvinatu, aghju riesciutu a mio scappera, postu chì sò quì per parlànevvi).
Lernazg ripigliò a parolla :
“Aghju capitu. Firmerà quì fin’à a Fiera... è avà, chì femu ?”
U mistiriosu Vituperi ebbi una risa gattiva è rispose :
“Avà, ci vole à fà crede à a so morte. Per quessa, aghju dà chjamà à Ghjuvan’Filici chì l’hà dà annuncià à tutt’u foru corsu. D’altronde, sta nutizia ùn seria micca falsa, sol’un pocu... anticipata...”
È i dui malfatori schjattonu di risa.

Pò, Lernazg s’addirrizzò per a prima volta à mè :
“Da quì à qualche ore, ti feraghju purtà un’pane è una buttiglia d’acque... Per avà, devi firmà in vita.”
E i dui malfatori si n’andonu, lacandummi solu incù e mio riflezzione.

Aviu in testa parechje quistione ; perchè m’avianu fattu smarisce ? Perchè mantenemmi prighjuneru fin’à a Fiera di San Golfachinu ? Cosa si devia passa in sta fiera ? Cosa vulianu fà di mè ?
È sopra tuttu :
QUALE HE U FURISTU CHI SI PIATTA SOTT’A U CUGNOME DI SGIO VITUPERI ?
Più ch’è mai, deviu scappà.
Par Orsu Dumenicu Solechjari - Publié dans : Avvinture oghjinche, certifiate - Communauté : Adunita di i siti corsi
Ecrire un commentaire - Voir les commentaires - Recommander

Prisentazione

  • : Inchieste, avvinture, è dilettu
  • solechjari
  • : Natu u 9 di maghju di u 1969, innamuratu di a mio terra corsa, sò per a sò indipendenza. Mi piace l'avvinture fisiche è intellettuale, è per quessa, sò diventatu dettettivu privatu, à u serviziu di a Corsica
  • Retour à la page d'accueil

Cosa ? Vulete circà qualcosa ?

Publicità (grazie Francesca)


Per schjarisce tutti i vostri misteri
Prestu è à patti pochi cari :
In Corti, stretta Matteu Mattei
Currite tutti ind'è Solechjari!
 
Créer un blog sur over-blog.com - Contact - C.G.U. - Rémunération en droits d'auteur - Signaler un abus